Cum sa dezgheti eficient masina?

    In ultima perioada, Romania s-a confruntat cu viscol si cantitati mari de zapada si chiar cu un cod portocaliu de ger. In aceasta situatie, soferii trebuie sa isi aloce aproximativ 30 de minute pentru deszapezire si dezaburire. Nu sunt straine situatiile in care ati gasit dimineata masina, nu numai acoperita de zapada, dar uneori acoperita de gheata.
     Si asta nu este tot, este posibil ca masina sa nu mai porneasca. Dupa cum am discutat in articolele anterioare este indicat sa nu trageti frana de mana iarna, ci sa lasati masina in viteza, altfel riscati sa blocati rotile. Dar, chiar si fara frana de mana trasase pot bloca rotile daca masina sta in temperaturi foarte scazute 2 sau 3 zile la rand. Acest lucru se intampla pentru ca elementele mecanice ale masinii ingheata: de exemplu, placutele de frana, etrierele de frana, planetarele. Acest inghet face practic imposibil ca masina sa se poata deplasa. Solutia este sa udati rotile cu apa fierbinte pentru a se topi gheata si pentru a se debloca elementele.
    Preventiv, este indicat sa nu lasam masina nefolosita zile intregi pe timp de iarna, pentru a evita un astfel de blocaj. Daca te aflii intr-o astfel de situatie si trebuie sa pleci urgent cu masina, poti apela cu incredere la o companie de inchirieri auto, pe timp de iarna. Poti sa optezi pentru o masina 4×4, cu care vei circula mult mai bine prin nameti.
    Alt sfat util este sa tii periile si racletele de deszapezit in casa, pentru ca daca le tii in masina vei risca sa nu mai poti sa le iei, sau daca le tii afara s-ar putea sa le gasesti inghetate si nu le vei mai putea utiliza. 
    Pe timp de iarna, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa cureti zapada de pe masina. Apoi este bine sa pornesti motorul si sa activezi sistemul de climatizare pentru a se dezaburi sau pentru a se dezgheta geamurile.
    Daca pe parbriz ai un strat gros de gheata, ai doua solutii: fie folosesti racleta, fie folosesti spray-uri speciale. Daca stratul de gheata este superficial, recomandam folosirea spray-urilor pentru a se evita zgarieturile parbrizului in cazul folosirii racletei.Luneta se va dezgheta electric, deci nu necesita un efort suplimentar.
    Inainte si dupa ce utilizezi masina, este necesar sa cureti contra-aripile, unde se va aduna zapada, pentru ca pe timpul noptii suprusul de zapada acumulat risca sa inghete si sa blocheze rotile.

Comments are closed.